Ziua a IX-a și ultima a aventurii noastre pe tărâmul zeilor olimpieni
Ziua a început cu o serie de activități nonformale menite să ne ajute să conștientizăm complexitatea fenomenului bullying și impactul pe care acesta îl poate avea asupra victimelor. Bullying-ul poate lua diverse forme, de la cel verbal (insulte, porecle, amenințări), la cel fizic (împingeri, loviri, excluderea din grupuri), până la cel cibernetic (hărțuire online, mesaje agresive). Scopul acestor activități a fost nu doar să înțelegem mai bine această problemă, ci și să găsim soluții pentru prevenirea și combaterea ei în mediul școlar.
Cea de-a doua activitate a continuat pe aceeași temă, dar a presupus o abordare diferită. Am primit 12 cartonașe, fiecare descriind un tip de bullying. Sarcina noastră a fost să le ordonăm de la cea mai gravă formă la cea mai ușoară. Acest exercițiu ne-a demonstrat încă o dată că percepțiile noastre asupra agresiunii sunt diferite – ceea ce unii considerau extrem de grav, alții percepeau ca fiind mai puțin important. Aceasta este o lecție valoroasă, deoarece în realitate, fiecare persoană reacționează diferit la bullying, iar ceea ce poate părea nesemnificativ pentru unii, pentru alții poate provoca suferință profundă.
Spre finalul zilei, Alexandros a dorit să ne verifice atenția și capacitatea de reținere a informațiilor acumulate pe parcursul cursului, dar nu într-un mod tradițional, ci folosind o metodă interactivă și nonformală. A apelat la platforma Quizizz, un instrument modern de evaluare care transformă testarea într-un joc dinamic și antrenant.
Prin intermediul acestei platforme, am fost invitați să răspundem la o serie de întrebări despre conceptele discutate în zilele anterioare, folosind telefoanele mobile. Elementul de competiție a făcut ca toți participanții să fie implicați activ, fiecare încercând să răspundă corect și cât mai rapid pentru a acumula puncte. La final, clasamentul a stârnit entuziasm, dar și dorința de a reține mai bine informațiile pentru viitoarele provocări.
Din păcate, ziua de astăzi a fost și ultima noastră zi de curs, ultima întâlnire cu Alexandros, cel care ne-a ghidat cu pasiune și entuziasm prin lumea educației nonformale și a învățării experiențiale. Momentul în care ne-a înmânat fiecăruia diploma de absolvire a fost unul încărcat de emoție, un amestec de satisfacție și mândrie pentru parcursul nostru, dar și de nostalgie, știind că această frumoasă experiență ajunge la final.
Privind în urmă, ne dăm seama cât de repede au trecut zilele, fiecare dintre ele aducându-ne noi provocări, perspective inovatoare și ocazia de a învăța altfel decât o făceam în mod obișnuit. Am experimentat metode interactive, am învățat unii de la alții, am descoperit puterea învățării prin joc, prin explorare, prin colaborare. Am fost elevi din nou, redescoperind bucuria de a învăța cu plăcere și fără constrângeri.
A fost mai mult decât un curs – a fost o călătorie de redescoperire, de inspirație și de conexiuni valoroase, pe care le vom purta cu noi mult timp de acum înainte.
O. M.
Ne întoarcem acasă mai bogați, cu mințile pline de idei noi, cu prieteni din diferite colțuri ale lumii, cu metode și tehnici inovatoare pe care abia așteptăm să le aplicăm în școala noastră. Știm că această experiență nu se încheie aici, ci se transformă într-un punct de plecare pentru viitoare proiecte, pentru noi abordări educaționale și, mai ales, pentru o schimbare de perspectivă asupra modului în care predăm și învățăm.
A. C. A.
Participarea la acest curs a fost o oportunitate extraordinară de a descoperi metode nonformale aplicabile în predarea istoriei. Am învățat cum gamificarea poate transforma orele de curs în experiențe interactive și captivante, iar activitățile outdoor, precum vânătoarea de comori în Atena cu aplicația Actionbound, au demonstrat că tehnologia poate îmbogăți învățarea. Vizita la Acropole și Muzeul Acropolis a oferit o lecție vie despre patrimoniu, iar utilizarea aplicației Chronos ne-a ajutat să vizualizăm trecutul într-un mod modern. Am descoperit puterea dezbaterei, a colaborării și a introspecției prin metode precum jocul cartonașelor și analiza formelor de agresiune.
Plec acasă cu multe resurse și idei noi, pregătit să le implementez pentru a face orele de istorie mai interactive și mai atractive pentru elevi.
O. I. C.
Acest curs a fost o adevărată provocare fizică și intelectuală, îmbinând perfect mișcarea cu învățarea nonformală. Am început zilele cu activități de energizare, dansuri și exerciții de echipă, toate menite să ne conecteze și să ne activeze. Jocuri precum "împușcă-ți vecinul", metoda scaunelor schimbătoare sau activitățile de outdoor learning din Grădina Botanică au demonstrat că sportul și mișcarea pot fi integrate cu succes în orice materie. Experiența vânătorii de comori prin Atena, utilizând Actionbound, a fost o combinație perfectă de orientare, explorare și competiție. De asemenea, exercițiile de grup, cum ar fi traversarea lacului imaginar, ne-au învățat importanța lucrului în echipă și a strategiei. Tema bullying-ului a fost abordată dintr-o perspectivă practică, ajutându-ne să conștientizăm impactul său asupra elevilor.
Mă întorc acasă cu convingerea că sportul nu înseamnă doar mișcare, ci și dezvoltare personală, colaborare și gândire critică.
I. H.
Comentarii
Trimiteți un comentariu