Erasmus+ în acțiune: învățând din natură, inspirând prin educație

                                                                                  

 

A doua zi a mobilității Erasmus+ în cadrul proiectului „Construind comunitatea verde: incluziune, motivație și sustenabilitate în educație” a fost o incursiune captivantă în universul educației ecologice și al creativității didactice de la Școala Publică H. Sienkiewicz din Mysliszewice, Polonia.



Dimineața a început cu o prezentare detaliată a proiectelor cu caracter ecologic derulate de elevii școlii gazdă de-a lungul anului școlar. Printre activitățile desfășurate s-au numărat: plantarea de arbori și arbuști, ecologizarea spațiilor din jurul școlii, activități de reciclare și reutilizare a materialelor, selecția corectă a deșeurilor în funcție de culori, organizarea de parade ale costumelor eco și zile dedicate Pământului. Am remarcat cu bucurie că aceste inițiative seamănă foarte mult cu cele implementate deja în școala noastră, ceea ce confirmă o direcție comună și europeană în educația pentru sustenabilitate.



Ulterior, am avut ocazia de a participa la două ore de științe, care m-au impresionat în mod deosebit. Metodele de predare au integrat tehnologia, experimentele științifice și limba engleză într-un mod dinamic și accesibil pentru elevi. Am fost impresionat de curiozitatea constantă a copiilor și de atmosfera relaxată, dar eficientă, creată de cadrele didactice.




Ziua s-a încheiat cu un eveniment cultural special, organizat în biblioteca școlii: o interpretare literară a unor poezii pentru copii, susținută de o doamnă profesoară cu vastă experiență în domeniul literaturii pentru cei mici. Publicul – patru clase de elevi din ciclul primar – a ascultat cu entuziasm, a interacționat cu naturalețe și a demonstrat un respect admirabil față de actul artistic. Am fost impresionat de liniștea, atenția și bucuria sinceră cu care cei mici au participat.



Această zi a oferit o perspectivă valoroasă asupra modului în care educația ecologică, creativitatea și implicarea pot transforma școala într-un spațiu de învățare viu și relevant. Interacțiunile din cadrul acestei mobilități confirmă faptul că prin colaborare și schimb de bune practici, putem construi un viitor educațional mai sustenabil și mai conectat la realitățile europene.

Adrian Tomniuc

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ZIUA I – Prima întâlnire pe tărâmul zeilor olimpieni

Ziua I în țara lui Chopin

Polonia, venim!!!